Sculptura Media – Rezumat / Resumé
RO:
Teza Sculptura Media a fost elaborată în perioada 2005-2009, ca urmare a doctoratului profesional realizat sub coordonarea dlui. Prof. Univ. Dr. Aurel Chiriac (Facultatea de Arte și Design) în cadrul Școlii Doctorale a Universității de Vest Timișoara. Cele cinci capitole ale cercetării au studiat transformările sculpturii prin prisma evoluției electricității pe parcursul secolului al XX-lea, dar și prin impactul noilor medii și al genurilor artistice performative specifice avangardei istorice și postbelice care aveau să determine multiple mutații la nivelul întregului proces al artei (artist, operă, public, context).
Primul capitol, Sculptura media… extensis, evidențiază capacitatea sculpturii de a fi „extinsă media” printr-un așa-zis “dinamism plastic” enunțat în ideologia avangardei istorice (Filippo Tommaso Marinetti, Manifestul futurismului, 1909 și Umberto Boccioni, Manifestul sculpturii futuriste, 1914), care propunea volatilizarea și efemerizarea sculpturii prin inserarea unor mediumuri subtile, precum sunetul, imaginea cinematică și filmul experimental, dar și a unor elemente de tactilitate și chinestezie care să conducă la crearea unor noi genuri artistice capabile să fuzioneze arta cu viața.
Cel de-al doilea capitol, Sculptura media… transis, identifică etapele tranziției de la obiectul sculptural către obiectul video analogic și show-ul multimedia tipice neoavangardei postbelice, în acest caz fiind conturată paradigma artistului tehnolog care utiliza creativ camera video și afirma monitorul TV ca o nouă sculptură a secolului XX, așa cum vedem evenimentele, acțiunile și instalațiile concepute de Nam June Paik, Wolf Vostell sau Vito Acconci. În ultimele decenii, opera sculpturală ajunge să fie transferată în ambienturi interactiv-imersive cu impact la nivelul procesului artei (o operă integrală diseminată în rețeaua de telecomunicare globală), dar și al vieții obișnuite (multipli utilizatori cu statut de co-autori ai operei).
Cel de-al treilea capitol, Sculptura media… morfosis, aprofundează <caracterul de deschidere> al sculpturii media, prin structura sa “open source” tipică teoriei informației (Umberto Eco, Opera Aperta, 1962) oferind utilizatorului accesul la codurile de execuție în scopul configurării / metamorfozării operei. În acest context, Joseph Beuys avea să dezvolte unul dintre cele mai importante concepte ale plasticii sale sociale (1970): „Artă=Om=Creativitate=Libertate. Omul trebuie să devină conștient că el este o ființă creatoare, iar această unică forță revoluționară îi dă posibilitatea de a modifica hotărâtor societatea în care se află”. Opera devenea, astfel, un mediator al trezirii creativității și gândirii critice, iar utilizatorul un participant activ în modelarea societății.
Cel de-al patrulea capitol, Sculptura media… integralis, studiază premisele diseminării operei sculpturale într-un ambient multimedia cu efecte multi-perceptive, ce pare a face referire la arhetipul peșterii platoniciene sau la satul global al telecomunicării anticipat de Marshall McLuhan (Understanding the New Media, 1970). Poate nu întâmplător, în anii 1990, unitatea C.A.V.E (cave automatic virtual environment) avea să devină locul predilect pentru manifestarea artei media, împlinind, în cele din urmă, conceptul operei totale adus în discuție de arhitectul Walter Gropius (Gesamkunstwerk, 1921), dar și de artistul Wassily Kandinsky (The Spiritual in Art, 1911) ca o formă de artă monumentală capabilă să gesteze viitorul prin forța însuflețitoare a fuziunii genurilor artistice.
Cel de-al cincilea capitol, Sculptura media… genesis, a fost dedicat prezentării unor proiecte personale cunoscute sub descrierea tehnică de „media mix-uri sculpturale” (Desert of the Real) și „sculpturi media” (In Grain, In Grid) care aveau să deschidă drumul unor instalații interactiv-imersive dezvoltate ulterior, în perioada post-doctorală (Leap, Cavernal, etc.).
Teza Sculptura Media a fost redactată sub o forma unei enciclopedii ce cuprinde noțiuni generale despre istoria artelor, breviare explicative ale conceptelor, biografii ale artiștilor și teoreticienilor, scheme explicative, corespondențe și analogii cu alte domenii (psihologia percepției, istoria credințelor și ideilor, filosofie, istorie, lingvistică, semiotică, matematică, fizică, cibernetică etc). Printr-un permanent raport între teorie și practică au fost căutate corespondențe între concepte și tipologii ale operei sculpturale, iar în cazul unor reprezentări atipice au fost trasate noi seturi de instrumente ce pot contura în cele din urmă schimbările de paradigmă în care vor fi manifestate noile forme ale sculpturii și ale artei în general.
ENG:
The thesis Media Sculpture was developed during 2005-2009, as a result of the professional doctorate carried out under the coordination of Mr. Prof. Univ. Dr. Aurel Chiriac (Faculty of Arts and Design) within the Doctoral School of the West University of Timisoara. The five chapters of the doctoral research studied the transformations of sculpture through the evolution of electricity during the 20th century, but also through the impact of new media and performative artistic genres specific to the historical and post-war avant-garde that would determine multiple mutations at the level of the entire art process (artist, work, audience, context).
The first chapter, Media Sculpture… extensis, highlights the capacity of sculpture to be “media extended” through a so-called “plastic dynamism” enunciated by the historical avant-garde ideology (Filippo Tommaso Marinetti, Manifesto of Futurism, 1909 and Umberto Boccioni, Manifesto of Futurist Sculpture, 1914) which proposed the volatilization and ephemerization of sculpture by inserting subtle mediums, such as sound, cinematic image and experimental film, but also elements of tactility and kinaesthesia that would lead to the creation of new artistic genres capable of merging art with life.
The second chapter, Media Sculpture… transis, identifies the stages of the transition from the sculptural object to the analogue video object and the multimedia show typical of the post-war neo-avant-garde, in this case outlining the paradigm of the “technological artist” who creatively used the video camera and affirmed the TV monitor as a new sculpture of the 20th century, as we see in the events, actions and installations conceived by Nam June Paik, Wolf Vostell or Vito Acconci. In recent decades, the sculptural work has been transferred into interactive-immersive environments with an impact at the level of art process (a complete work disseminated in the global telecommunications network), but also of ordinary life (multiple users with the status of co-authors of the work).
The third chapter, Media Sculpture… morphosis, deepens the <openness> of media sculpture, through its “open source” structure typical of information theory (Umberto Eco, Opera Aperta, 1962) offering the user access to the execution codes for the purpose of configuring / metamorphosing the work. In this context, Joseph Beuys would develop one of the most important concepts of his social plastic art (1970): “Art=Man=Creativity=Freedom. Man must become aware that he is a creative being, and this unique revolutionary force gives him the possibility of decisively modifying the society in which he finds himself”. The work thus became a mediator of the awakening of creativity and critical thinking, and the user an active participant in shaping society.
The fourth chapter, Media Sculpture… integralis, studies the premises of the dissemination of sculptural work in a multimedia environment with multi-perceptive effects, that seems to refer to the archetype of the Platonic cave or to the global village of telecommunications anticipated by Marshall McLuhan (Understanding the New Media, 1970). Perhaps not coincidentally, in the 1990s, the C.A.V.E unit (cave automatic virtual environment) would become the favourite place for the manifestation of media art, ultimately fulfilling the concept of the <total work of art> brought into discussion by the architect Walter Gropius (Gesamkunstwerk, 1921), but also by the artist Wassily Kandinsky (The Spiritual in Art, 1911) as a monumental art form capable of gesturing the future through the enlivening force of the fusion of artistic genres.
The fifth chapter, Media Sculpture… genesis, was dedicated to the presentation of personal projects known under the technical description of “sculptural media mixes” (Desert of the Real) and “media sculptures” (In Grain, In Grid) which would open the way for interactive-immersive installations developed later, during the post-doctoral period (Leap, Cavernal, etc.).
The thesis Media Sculpture was written in the form of an encyclopaedia that includes general notions about the history of arts, explanatory breviaries of concepts, biographies of artists and theorists, explanatory schemes, correspondences and analogies with other fields (psychology of perception, history of beliefs and ideas, philosophy, history, linguistics, semiotics, mathematics, physics, cybernetics, etc.). Through a permanent relationship between theory and practice, correspondences between concepts and typologies of the sculptural work were sought, and in the case of atypical representations, new sets of tools were drawn that can ultimately outline the paradigm shifts in which the new forms of sculpture and art in general will be manifested.
Aura Bălănescu 30.12.2024
